
Producție 2 min de citit
Stickere decupate pe contur: kiss-cut sau full-cut
Ce înseamnă fiecare tip de decupare, cum pregătești conturul de tăiere și ce alegi pentru produsul tău.
Decuparea pe contur înseamnă că plotterul urmărește forma grafiicii, nu un dreptunghi. Diferența dintre variante este cât de adânc taie cuțitul.
| Tip | Ce se taie | Rezultat |
|---|---|---|
| Kiss-cut | doar folia, backing-ul rămâne întreg | sticker pe suport, ușor de dezlipit |
| Full-cut | folia și backing-ul | sticker individual, decupat complet |
| Die-cut pe coală | folie și backing pe o coală cu mai multe stickere | set de stickere gata de distribuit |
| Kiss-cut cu backing dreptunghiular | folia, pe un suport tăiat drept | aspect ordonat, ideal pentru merch și ambalare |
Cum pregătești conturul în fișier
- 1Creează un strat separat pentru linia de tăiere, denumit CutContour.
- 2Fă linia culoare directă, cu suprafață goală și contur de 0,25 pt, ca să nu se tipărească.
- 3Lasă un offset de 2 până la 3 mm între grafică și contur, ca să nu se vadă alb pe margine dacă apare o mică deviere.
- 4Rotunjește colțurile la minimum 2 mm, altfel colțurile ascuțite se ridică în timp.
- 5Trimite un singur PDF cu grafica și conturul suprapuse, nu două fișiere separate.

Ce alegi în funcție de utilizare
- Merch și cadouri: kiss-cut cu backing dreptunghiular, ușor de pus în plic.
- Etichete de produs pe rolă: kiss-cut, pentru aplicare rapidă în linie.
- Stickere mari pentru geam sau utilaje: full-cut, cu transfer tape pentru aplicare corectă.
- Seturi promoționale: mai multe forme kiss-cut pe aceeași coală A6 sau A5.
Transfer tape și laminare
Pentru forme complexe sau text decupat se aplică o bandă de transfer care ține toate elementele în poziție până la lipire. Laminarea, mată sau lucioasă, protejează printul de zgârieturi, apă și raze UV, deci este obligatorie pentru stickere folosite afară.
Ai nevoie de o recomandare pentru proiectul tău?
Spune-ne ce vrei să produci și îți propunem materialul, formatul și termenul potrivit.
Cere o ofertă